Romania Philanthropy and CSR in CEE [RO]

Atât persoanele fizice, cât și companiile dețin din ce în ce mai multe resurse și sunt dispuse să își îndrepte atenția către cele mai presante probleme sociale și de mediu. Companiile includ responsabilitatea și sustenabilitatea în modul în care își desfășoară activitatea, motivate de nivelul crescut de conștientizare a acestor aspecte în rândul angajaților, al investitorilor și al consumatorilor. Până la 55% dintre români sunt deja dispuși să plătească mai mult pentru produsele și serviciile oferite de mărcile responsabile din punct de vedere social.

Înțelegerea obstacolelor aflate în calea unei implicări sociale mai puternice în rândul companiilor și al persoanelor fizice deopotrivă, a piedicilor cu care se confruntă, inclusiv de factură fiscală și juridică, și a motivațiilor cheie care ar putea avea un impact pozitiv asupra implicării lor și depășirii acestor piedici este în interesul nostru, al tuturor.

 

Sperăm ca lista obstacolelor și a recomandărilor, redactată în colaborare cu organizații care conturează ecosistemul impactului social din România, să se dovedească utilă în stabilirea priorităților și coordonarea măsurilor viitoare.

 

To change the language:

To change the country:

   

DESCARCĂ RAPORTUL

PROFILUL DE ȚARĂ

România, una dintre cele mai mari țări din regiunea CEE, ia măsuri pentru gestionarea mai multor provocări sociale. În ultimii ani, au fost lansate o serie de inițiative menite să promoveze implicarea socială. Consecința este că apetitul pentru impactul social crește, la fel ca și piața, însă există în continuare o serie de obstacole care împiedică dezvoltarea. O piedică majoră în calea implicării pe termen lung este abordarea bazată pe proiect atât a deținătorilor de capital, cât și a organizațiilor implicate în activități cu impact social. Numeroase inițiative sunt limitate de termenele scurte, bugetele detaliate și inflexibile și obiectivele pe termen scurt. Drept urmare, nu există spațiu suficient pentru axarea pe impactul și colaborarea pe termen lung, sau pentru dezvoltarea capacităților organizaționale.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

JURIDIC ȘI FISCAL

Obstacole și recomandări

Recomandare: Deși forma actuală de redirecționare a impozitului pe profit este eficientă și permite finanțarea multor inițiative, ar fi util să se analizeze posibilitatea introducerii deducerilor fiscale, întrucât această remarcabilă generozitate din partea statului, nemaiîntâlnită în regiune, ar putea fi eliminată sau drastic redusă la un moment dat, iar în acest caz, donațiile ar juca un rol important în acoperirea lacunelor astfel create. O cultură a generozității trebuie sădită, înainte să dea roade.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: În prezent, organizațiile non-profit se bucură de o serie de scutiri fiscale pentru activitatea economică desfășurată. Întrucât activitatea economică desfășurată de organizațiile non-profit este atent analizată de către autorități, ar fi necesară furnizarea unor recomandări din partea autorităților cu privire la tipurile de activități economice care pot fi desfășurate pentru diminuarea riscului de reclasificare a activității. O atitudine pozitivă față de activitățile comerciale ale organizațiilor sociale este și ea importantă, întrucât multe organizații se tem încă de faptul că, dacă înregistrează venituri, vor fi percepute negativ de către donatori.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Ar fi utilă luarea în considerare a unor investiții mai importante în calitatea programelor publice și implementarea acestora, menite să încurajeze investițiile în inițiativele sociale din România. Este important să se colecteze informații despre bunele practici și cele mai eficiente direcții în acest domeniu, deoarece, în special în cazul generației mai tinere, există o nevoie evidentă de a combina activitatea de tip economic cu cea socială, iar dezvoltarea unei formule care să se plieze pe această combinație ar putea fi extrem de utilă.

To read more, download the report

Recomandare: Guvernul ar putea emite recomandări menite să ajute companiile să demonstreze legăturile dintre activitățile pro bono și cele comerciale pe care le desfășoară. Acest lucru ar reduce riscurile pentru companii, cu condiția ca recomandările să fie clare și lipsite de ambiguități.

To read more, download the report

Recomandare: Primul pas în dezvoltarea acestei zone ar trebui să fie promovarea educației și creșterea gradului de conștientizare în rândul investitorilor și managerilor de fonduri. Măsurile eficiente în acest domeniu presupun schimbul de experiență, demonstrațiile și poveștile de succes. Exemplul ar trebui să vină de la cei mai importanți jucători de pe piață, liderii din industrie și de la cei care lansează tendințe. Un alt aspect esențial este dezvoltarea ofertei pentru start-upuri și companii. Autoritățile publice ar putea motiva investitorii și managerii de fonduri să investească în soluții sustenabile, prin reducerea taxelor aplicate la vânzarea de acțiuni (exit), pentru a le compensa ușoara scădere a profitului.

To read more, download the report

MĂSURI „SOFT”

Obstacole și recomandări

Recomandare: Este esențială creșterea conștientizării în rândul furnizorilor de capital, atât la nivel public, cât și privat, cu privire la necesitatea furnizării finanțării de bază și consolidarea capacității ONG-urilor și a altor organizații axate pe impactul social, pentru a-și putea canaliza eforturile către furnizarea unor soluții pe termen lung, relevante, în loc să treacă pur și simplu de la un proiect la altul.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Se impune o schimbare a mentalității de la perspectiva pe termen scurt, la cea pe termen lung și cu precădere asocierea implicării sociale a companiilor cu activitățile lor zilnice. O soluție în acest sens ar fi creșterea nivelului de conștientizare în rândul companiilor cu privire la avantajele comportamentului responsabil, promovarea bunelor practici și inițierea colaborărilor.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Există o nevoie de consolidare a relațiilor internaționale, de transfer de cunoștințe de pe piețe mai mature și de creare a unor centre de competențe (fizice sau digitale) care să asigure surse unificate de informații și să permită schimbul de practici și inspirație.

 

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Există o nevoie de consolidare a relațiilor internaționale, de transfer de cunoștințe de pe piețe mai mature și de creare a unor centre de competențe (fizice sau digitale) care să asigure surse unificate de informații și să permită schimbul de practici și inspirație.

 

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Sunt necesare eforturi suplimentare pentru simplificarea sau chiar traducerea cerințelor UE într-un limbaj accesibil pentru factorii decidenți din toate sectoarele – privat, public și social. O idee ar fi o mai puternică asociere a reglementărilor și acțiunilor cu Obiectivele de dezvoltare sustenabilă, care sunt deja cunoscute și înțelese în diferite sectoare.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

Recomandare: Lipsa încrederii în sectorul social ar putea fi atenuată prin mai multe inițiative în mass-media, care să crească nivelul de conștientizare asupra activității ONG-urilor și a importanței rolului lor în societate, în general. Teama de autoritățile fiscale, care derivă dintr-o lipsă de încredere mai degrabă decât din experiența efectivă, ar putea fi soluționată prin încurajarea autorităților să se axeze mai mult pe consiliere decât pe împărțirea de sancțiuni, în special atunci când scopul activităților desfășurate este acela de a oferi un răspuns la problemele sociale.

Pentru a citi în continuare, descărcați raportul

IMPLICAȚI-VĂ

Vă rugăm să aveți în vedere susținerea inițiativelor noastre financiar, sau prin serviciile dvs. profesionale, în special dacă sunteți un institut național de cercetare, o companie ce operează în domeniul fiscal și juridic, o agenție de publicitate/PR, sau reprezentanți ai presei. Vă mulțumim!

CONTACTAȚI-NE

Partners